Adrian Stanciu, un antreprenor și consultant cu experiență în managementul organizațional, a explicat de ce consideră că obligativitatea capitalului social pentru firme este o decizie lipsită de sens. Potrivit lui, această cerință nu rezolvă nicio problemă reală, ci doar creează confuzie și frustrări inutile.
Contabilitatea nu reflectă realitatea financiară a unei firme
Stanciu a evidențiat că, din punct de vedere contabil, capitalul social nu este un activ, ci o datorie a companiei față de acționari. „Banii depuși ca capital social sunt folosiți imediat în activitatea firmei, nu stau nemișcați în conturi. Asta înseamnă că nu există o garanție reală pentru creditori”, explică el.
De asemenea, contabilitatea se bazează pe principiul funcționării continue, adică presupune că firma va opera la infinit. În realitate, însă, dacă o companie intră în faliment, activele sale se devalorizează semnificativ. „Un utilaj care aduce profit într-o fabrică activă poate fi vândut la fracțiune din valoare în caz de lichidare”, a subliniat Stanciu.
Acționarii – ultimii în ordinea creditorilor
În caz de faliment, acționarii sunt cei care primesc banii înapoi după toți ceilalți creditori, inclusiv statul. „Capitalul social nu protejează creditorii, ci doar oferă o falsă siguranță”, a afirmat expertul.
Mai mult, firmele cu probleme financiare au adeseori capitaluri proprii negative, ceea ce face ca această măsură să fie și mai puțin relevantă. „În loc să se concentreze pe reglementări inutile, autoritățile ar trebui să găsească soluții care să stimuleze afacerile reale”, a concluzionat Stanciu.
Experiența sa în consultanță și management îi oferă o perspectivă clară asupra modului în care politicile fiscale pot afecta mediul de afaceri. Potrivit lui, măsuri bine gândite, aplicate la momentul potrivit, ar putea fi benefice, dar obligativitatea capitalului social în forma actuală nu este una dintre ele.
