
Partidul AUR a anunțat că a depus o sesizare la Curtea Constituțională împotriva primului pachet de măsuri fiscale adoptat de Guvernul României. Formațiunea condusă de George Simion susține că procedura de asumare a răspunderii folosită de Execitiv este abuzivă și că măsurile adoptate afectează grav milioane de cetățeni.
Într-un comunicat, AUR a denunțat că Guvernul a evitat o dezbatere parlamentară reală, impunând prin procedură de urgență un pachet de legi pe care îl descrie drept „toxic, nedrept și neconstituțional”. „Deficitul bugetar nu a apărut peste noapte, iar Guvernul a avut ani la dispoziție să ia măsuri prin mecanisme democratice normale. În schimb, a ales să împacheteze tăieri, discriminări și umilințe într-o singură lege, pe care a forțat-o în Parlament sub pretextul unei reforme”, se arată în text.
Printre principalele obiecții ale AUR se numără menținerea a cinci vicepremieri și a unor funcții considerate sinecuri, în timp ce populația este pusă să suporte măsuri de austeritate. „Guvernul cere sacrificii celor care abia supraviețuiesc, dar păstrează privilegiile unor bugetari care circulă cu mașini de lux plătite din banii contribuabililor”, se mai precizează.
Sesizarea depusă la CCR va fi analizată în următoarea perioadă. Dacă Curtea nu găsește nereguli, legea va ajunge pe masa președintelui României, care poate să o promulge, să o trimită înapoi în Parlament sau să solicite și el o verificare de constituționalitate.
Majoritatea măsurilor din pachet, inclusiv majorarea TVA la 21%, urmează să intre în vigoare de la 1 august.