
Autoritățile au decis să reducă numărul de călătorii în străinătate ale angajaților din sectorul public, în încercarea de a optimiza cheltuielile bugetare. Potrivit unei directive semnate de premier, ministerele și instituțiile subordonate trebuie să justifice strict necesitatea acestor deplasări și să le supună aprobării prealabile.
„Fiecare călătorie trebuie să fie esențială pentru îndeplinirea sarcinilor instituționale, promovarea intereselor naționale sau realizarea obiectivelor guvernamentale”, a precizat Executivul. De asemenea, durata șederilor și numărul de persoane implicate vor fi limitate la strictul necesar.
Pentru aprobare, structurile publice trebuie să trimită un memorandum către prim-ministru și Secretariatul General al Guvernului cu cel puțin cinci zile înainte de plecare. Această măsură face parte dintr-un pachet mai amplu de optimizare a cheltuielilor, care urmează să fie completat până la sfârșitul lunii iulie.
În paralel, guvernul pregătește reforme în domeniul pensiilor speciale, al companiilor de stat și al autorităților autonome. Printre obiective se numără reducerea numărului de membri în consiliile de administrație, transparența contractelor și eliminarea unor privilegii nejustificate.
„Vom asigura echitatea și eficiența în gestionarea resurselor publice”, a subliniat premierul în fața parlamentarilor. Măsurile vor fi supuse dezbaterii în Parlament în următoarele săptămâni.