În primele șase luni ale anului, România a cheltuit aproape 6 miliarde de euro pe importuri de produse alimentare, echivalentul a 33 de milioane de euro pe zi, conform datelor Institutului Național de Statistică. Situația este cu atât mai alarmantă cu cât țara noastră dispune de resurse agricole semnificative, dar nu reușește să le valorifice eficient.
O comparație cu Polonia, o țară cu un teritoriu și condiții climatice similare, arată diferențe majore. În timp ce polonezii au transformat agricultura într-un motor economic, exportând produse finite de calitate, România rămâne dependentă de importuri, chiar și pentru bunuri de bază precum legume, fructe, carne sau lactate.
De ce importăm atât de mult?
Problema principală este structura agriculturii românești, dominată de ferme mici și ineficiente. Dimensiunea medie a unei ferme este de doar 3,7 hectare, față de 130 de hectare în Cehia sau 22 de hectare în Bulgaria. Aceste exploatații mici nu pot concura pe piața europeană, iar mulți fermieri practică agricultură de subzistență.
În plus, sectorul zootehnic este subdezvoltat. România are cele mai puține animale pe fermă din Uniunea Europeană, iar producția de lapte pe vacă este mult sub media europeană. Rezultatul? Importăm anual 220 de milioane de litri de lapte din alte țări, deși am putea produce suficient pentru consumul intern și export.
Produsele cu cel mai mare deficit
– Carne: România produce doar 0,6% din carnea de vită europeană, 1,5% din cea de porc și 3,4% din cea de pui.
– Lactate: Importăm smântână, brânză și iaurt, deși avem tradiție în acest domeniu.
– Fructe și legume: Chiar și roșiile, un produs emblematic pentru țara noastră, sunt aduse din străinătate sub formă de bulion, cu un raport import/producție de 14 la 1.
– Dulciuri: Importăm de șase ori mai mult decât producem.
Cum putem schimba situația?
Pentru a reduce deficitul comercial, este nevoie de investiții masive în agricultură modernă, irigații și tehnologii. De asemenea, fermele mici ar trebui să se asocieze sau să se comaseze pentru a crește eficiența.
Un alt pas important ar fi atragerea producătorilor internaționali să investească în România, nu doar să vândă produse finite. De exemplu, în Polonia, companii precum Mondelez au fabrici locale, în timp ce la noi se limitează la distribuție.
Concluzie
România are un potențial agricol enorm, dar lipsa de investiții, structura fragmentată a fermelor și dependența de importuri ne împiedică să devenim un jucător important pe piața europeană. Fără schimbări profunde, vom continua să plătim miliarde de euro anual pentru produse pe care le-am putea crea noi înșine.
