În ultimul film din seria „Misiune: Imposibilă”, Ethan Hunt (Tom Cruise) se confruntă cu o amenințare globală: o inteligență artificială perfidă, denumită „Entitatea”. Agenția sa, IMF (Forța Misiunii Imposibile), nu are însă nimic în comun cu adevăratul FMI – Fondul Monetar Internațional. În lumea reală, acesta nu trimite agenți secreți, ci acționează ca un fel de „salvator” pentru țările în dificultate financiară.
Atunci când o țară se confruntă cu o criză a balanței de plăți – așa cum s-a întâmplat și cu România în trecut – semnarea unui acord cu FMI devine esențială. Împrumuturile acordate nu sunt cele mai importante, ci mai degrabă garanția pe care o oferă: o promisiune că țara respectivă va adopta politici financiare mai stricte pentru a-și restabili stabilitatea economică. Fără acest semnal de încredere, alți creditori, precum Banca Mondială sau guvernele țărilor dezvoltate, ar putea refuza să mai acorde finanțare.
Totuși, condițiile impuse de FMI sunt adesea dureroase. Ele nu vizează doar ajustări bugetare, ci o transformare structurală a întregii economii. Această abordare se bazează pe o idee cheie din economie, promovată de John Maynard Keynes: comportamentul unei economii nu este simpla sumă a acțiunilor individuale ale agenților economici.
Keynes a demonstrat că, în timp ce pentru un individ poate fi logic să reducă cheltuielile în perioade de incertitudine, dacă toți fac același lucru, rezultatul poate fi dezastruos. O scădere generalizată a consumului duce la o reducere a cererii, care, la rândul ei, provoacă șomaj și falimente. Prin urmare, în timpul unei recesiuni, guvernele ar trebui să intervină prin creșterea cheltuielilor publice, compensând astfel tendința privată de economisire.
Pe de altă parte, în perioade de expansiune, statul ar trebui să adopte politici mai restrictive pentru a preveni supraîncălzirea economiei. România, însă, a aplicat adesea aceste principii doar sub presiune externă, mai ales atunci când riscul de criză a devenit evident.
Astfel, deși FMI nu are agenți care să desființeze bombe, influența sa asupra politicilor economice poate fi la fel de dramatică ca acțiunile lui Ethan Hunt pe ecran. Iar lecțiile keynesiene rămân relevante și astăzi, mai ales în contexte de instabilitate financiară.
